Astazi, 8 Noiembrie 2022, a avut loc o conferință de presă susținută de deputatul PSD, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și primarul Municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD, la sediul Ministerului Sănătății, cu ocazia semnarii contractului de atribuire a contractului de proiectare a Spitalului Regional Craiova.

O asociere de firme turco-române, NKY Architects & Engineers, câștigat licitația pentru proiectare, de aproximativ 6 milioane de euro, și își ia angajamentul ca- în următoarele 12 luni- să facă proiectul și să asigure suport tehnic timp de 5 ani și garanție încă 5 ani.

Spitalul urmează să fie funcțional începând cu 2027.

Costul total se ridică la 603 de milioane de euro și este finanțat din fonduri europene (POR 2014-2020 și POS 2021-2027).

Spitalul regional de la Craiova va avea 7 niveluri, cu amprentă la sol de 32.800 mp, suprafața desfășurată de 165.000 mp. Va avea 807 paturi și 19 săli de operație. În afară de UPU și spații de asistentă medicală, spitalul va avea aproape 5.000 mp pentru spații de învățământ.

Olguța Vasilescu, primarul Municipiului Craiova :

„Am participat, astăzi, la semnarea contractului de proiectare a

Spitalului Regional de Urgență Craiova, la Ministerul Sănătății, la invitația ministrului Alexandru Rafila.

Procedura de atribuire a contractului de achiziție de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului ”Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova” s-a încheiat azi, prin semnarea contractului.

În prima etapă a procedurii de atribuire și-au depus candidaturile 9 asocieri compuse din 54 de operatori economici.

Raportul procedurii a fost aprobat de ministrul sănătății și rezultatul procedurii a fost comunicat ofertanților în data de 26 octombrie 2022. Până la data de 07 noiembrie 2022 inclusiv (10 zile de la data publicarea rezultatului procedurii în SEAP) nu a fost depusă nicio contestație.

Ofertantul a cărui ofertă a obținut cel mai mare punctaj după aplicarea criteriului de atribuire este Asocierea N.K.Y. MIMARLIK MÜHENDISLIK INȘAAT VE TICARET LIMITED ȘIRKETI (lider de asociere) – SC POPAESCU & CO SRL (membru asociere) care are și șapte subcontractanți declarați din România.

Valoarea contractului atribuit este de 25.743.600,00 lei fără TVA, respectiv 30.634.884,00 lei inclusiv TVA.

Proiectarea trebuie să fie finalizată în 12 luni, după care poate începe construcția. Am solicitat respectarea termenului contractual, dat fiind că oricum Craiova așteaptă de mulți ani acest spital regional, pe care am reușit să îl obținem pentru Craiova în perioada guvernului din 2015 care a înțeles că și Oltenia are nevoie de un spital. Dacă s-ar fi mers pe varianta agreată atunci, dar schimbată de guvernul Cioloș in 2016, ca spitalul să fie construit prin CNI, l-am fi avut deja finalizat.

Conform celor prevăzute în studiul de fezabilitate și contractul de finanțare, lucrările de construire a SJU CRAIOVA vor dura 48 luni. Obiectivul de investiții “Construire Spital Regional de Urgență Craiova” are o valoare totală de 2.847.124.805,37 lei (cca. 603 milioane EURO) și este finanțat prin POR 2014-2020 și POS 2021-2027.”