Două decenii în care orașul a învățat să respire din nou.
În decembrie 1989, Craiova s-a trezit dintr-o lume care părea construită să dureze pentru totdeauna. În câteva zile, lozincile au dispărut de pe ziduri, oamenii au ieșit în stradă, iar administrația orașului a intrat într-o epocă în care nimic nu mai putea fi luat ca sigur.
Dar Revoluția nu a reparat străzile. Nu a încălzit apartamentele. Nu a modernizat cartierele. Nu a rezolvat traficul și nici nu a umplut bugetul municipal. A schimbat însă ceva fundamental: Craiova trebuia, de atunci înainte, să-și construiască singură viitorul.
Între 1990 și 2012, la conducerea municipiului s-au succedat oameni diferiți, cu stiluri diferite și cu viziuni diferite despre oraș. Unii au administrat perioada de tranziție. Alții au încercat să pună ordine într-un oraș care ieșea greu din economia comunistă. Unii au construit. Alții au continuat proiecte începute de predecesori. Au existat victorii administrative, promisiuni neonorate, conflicte politice, controverse și momente în care Primăria Craiova a devenit subiect național.
A fost, în esență, povestea unei administrații care a învățat din mers.
- Primăria într-o lume nouă
Craiova anului 1990 nu semăna cu orașul de astăzi.
Era un municipiu industrial, puternic dependent de marile întreprinderi de stat, cu cartiere întinse și cu infrastructură construită într-o altă epocă. Uzinele reprezentau nu doar economia orașului, ci și o parte importantă din identitatea lui.
După Revoluție, însă, vechiul mecanism începea să se destrame.
Administrația locală trebuia să funcționeze într-un sistem politic complet nou. Instituțiile se reorganizau, regulile se schimbau, iar societatea devenea tot mai greu de controlat de sus.
În această perioadă de început au apărut la conducerea Craiovei Constantin Bușoi și Tudor Rădulescu. Era o administrație aflată într-o permanentă reașezare, într-o perioadă în care România însăși își căuta direcția.
Nu exista luxul unei perioade de acomodare.
Oamenii voiau schimbare. O voiau repede. Iar administrația trebuia să răspundă unor probleme care se adunaseră ani la rând.
Străzi, apă, canalizare, termoficare, transport, locuințe, piețe, spații publice — toate acestea trebuiau gestionate într-un oraș care nu mai avea în spate sistemul centralizat de decizie și finanțare.
Dan Nicolae și administrația începutului de tranziție
În perioada 1992–1995, Craiova a fost condusă de Dan Nicolae.
Arhitect de profesie, Dan Nicolae a ocupat ulterior funcții importante la nivel național, inclusiv pe cea de ministru al lucrărilor publice și amenajării teritoriului.
Mandatul său trebuie privit prin prisma unei perioade extrem de complicate.
România anilor ’90 era o țară în care privatizarea, inflația și restructurarea industriei produceau schimbări sociale profunde. Craiova nu putea rămâne în afara acestor transformări.
Administrația locală trebuia să se adapteze unei realități în care vechile întreprinderi nu mai puteau susține întregul oraș, iar sectorul privat abia începea să se dezvolte.
În același timp, orașul trebuia să-și păstreze funcționalitatea.
Pentru un primar, aceasta era poate cea mai grea misiune: să schimbe fără să poată reconstrui totul de la zero.
Craiova avea nevoie de investiții, dar banii erau puțini. Avea nevoie de infrastructură modernă, dar România abia începea să-și construiască mecanismele economiei de piață.
Era perioada în care administrația învăța să lucreze cu probleme noi și cu resurse limitate.
Vasile Bulucea – omul administrației
În 1996, Craiova intră într-o altă etapă.
Vasile Bulucea revine în prim-plan și câștigă alegerile pentru Primăria Craiova. Avea să conducă orașul timp de două mandate, până în 2004.
Era un personaj aparte.
Cunoștea administrația și cunoștea Craiova. Fusese primar înainte de 1989, iar revenirea sa după schimbarea regimului îi oferea o experiență pe care puțini politicieni ai momentului o aveau.
Dar Craiova din 1996 era diferită de Craiova anilor ’70.
Orașul intrase deja într-o nouă lume.
Bulucea trebuia să administreze un municipiu în care economia se schimba, proprietatea se transforma, comerțul privat creștea, iar oamenii deveneau din ce în ce mai vocali în relația cu administrația.
A început astfel o perioadă în care problemele concrete ale orașului au revenit în centrul atenției.
Străzi, rețele, termoficare, apă și canalizare, cartiere, spații publice — administrația trebuia să rezolve ceea ce craiovenii vedeau în fiecare zi.
Nu era o administrație a marilor spectacole.
Era administrația lucrurilor care trebuiau să funcționeze.
Craiova începe să-și redescopere identitatea
În perioada lui Vasile Bulucea, administrația Craiovei a acordat atenție și identității municipiului.
Au fost stabilite elemente simbolice ale orașului, precum imnul, steagul și stema, iar ziua orașului a devenit un reper al calendarului local.
A fost instituit și titlul de Cetățean de Onoare al Craiovei.
În spatele acestor gesturi administrative se afla o idee importantă: orașul nu înseamnă doar asfalt, blocuri și conducte.
Un oraș are nevoie și de memorie.
Are nevoie să-și recupereze personalitățile, istoria și simbolurile.
După decenii în care identitatea locală fusese adesea subordonată discursului politic general, Craiova începea să-și spună din nou propria poveste.
- Craiova intră într-o altă viteză
Alegerile din 2000 au adus continuitate.
Vasile Bulucea a obținut un nou mandat, iar administrația a putut continua proiectele începute în perioada precedentă.
Dar orașul se schimba rapid.
România se apropia de Uniunea Europeană. Investițiile deveneau tot mai importante. Administrațiile locale începeau să privească spre fonduri externe și spre proiecte de dezvoltare pe termen lung.
Craiova nu mai putea rămâne doar un mare centru industrial.
Trebuia să devină un oraș capabil să atragă investiții, să-și modernizeze infrastructura și să ofere locuitorilor un spațiu urban mai bine organizat.
Începea să se contureze o nouă generație de administrație locală.
- Antonie Solomon schimbă ritmul
În 2004, Craiova își schimbă primarul.
Antonie Solomon câștigă alegerile și începe un mandat care avea să schimbe profund stilul administrației municipale.
Solomon venea din administrația locală. Fusese consilier municipal și viceprimar, cunoștea mecanismele Primăriei și avea o prezență publică mult mai puternică decât mulți dintre predecesorii săi.
Dacă anii ’90 fuseseră anii supraviețuirii administrative, perioada Solomon a fost perioada în care Craiova a început să vorbească tot mai mult despre modernizare și imagine.
Primarul era prezent în spațiul public. Evenimentele deveneau importante. Primăria devenea mai vizibilă.
Craiova începea să fie prezentată nu doar ca un oraș industrial, ci ca un municipiu care vrea să se transforme.
Străzi, cartiere, spații publice
În anii administrației Solomon, investițiile în infrastructura urbană au ocupat un loc important.
Au fost vizate străzi și cartiere, rețele de apă și canalizare, termoficarea, parcările și spațiile publice.
Craiovița, Valea Roșie și alte zone ale orașului au intrat în atenția administrației.
Nu toate proiectele au fost perfecte. Nu toate promisiunile au fost îndeplinite în forma anunțată.
Dar un lucru devenea evident: Primăria începuse să gândească orașul într-un ritm mai alert.
Craiova trebuia să fie mai curată, mai vizibilă, mai atractivă.
Evenimentele publice au căpătat amploare, iar Zilele Craiovei au devenit unul dintre cele mai cunoscute momente din calendarul local.
Administrația începuse să înțeleagă și puterea imaginii.
Un oraș nu este judecat doar după ceea ce construiește, ci și după felul în care se prezintă.
Un primar care a împărțit orașul
Antonie Solomon a fost unul dintre acei primari despre care Craiova nu a vorbit niciodată cu jumătăți de măsură.
A avut susținători puternici și adversari la fel de vocali.
Pentru unii, era edilul care a pus orașul în mișcare și l-a făcut mai vizibil.
Pentru alții, administrația sa a fost prea politizată și prea preocupată de imagine.
Cert este că Solomon a transformat funcția de primar într-una dintre cele mai vizibile poziții publice din Craiova.
Primăria nu mai era doar instituția care administra orașul.
Devenise un centru al vieții politice locale.
- Al doilea mandat
În 2008, Antonie Solomon câștigă un nou mandat.
De această dată candidează din partea PDL.
Schimbarea politică nu îi afectează poziția în administrația locală. Craiova îi acordă din nou încrederea.
Dar al doilea mandat urma să fie mult mai dificil.
România intrase în criza economică mondială.
Banii deveneau mai puțini, investițiile mai greu de susținut, iar presiunea socială creștea.
Administrațiile locale trebuiau să facă mai mult cu mai puțin.
Pentru Craiova, aceasta era o problemă serioasă.
Orașul avea nevoie de investiții, dar fiecare leu trebuia calculat.
- Cel mai greu moment
În 2010, administrația Craiovei ajunge în centrul atenției naționale.
Antonie Solomon este reținut și apoi arestat preventiv într-un dosar de corupție.
Pentru oraș, momentul este unul fără precedent în perioada postdecembristă.
Primarul în funcție era în centrul unui scandal judiciar, iar Primăria Craiova devenea subiect de știri la nivel național.
Era o lovitură puternică pentru imaginea administrației.
Solomon avea să revină ulterior la conducerea Primăriei, însă episodul rămânea unul dintre cele mai controversate momente ale administrației locale de după 1990.
Craiova avea, în acel moment, un primar foarte cunoscut, dar și o administrație aflată sub o presiune uriașă.
- Alegerile care au schimbat Craiova
În 2012, după opt ani de administrație Antonie Solomon, Craiova ajunge din nou în fața urnelor.
De această dată, bătălia electorală avea să fie una dintre cele mai importante din istoria recentă a orașului.
Solomon candidează pentru un nou mandat.
În fața lui se află Lia Olguța Vasilescu.
Campania electorală devine intensă. Se confruntă două proiecte politice, două stiluri și, în bună măsură, două generații de politicieni.
Rezultatul este spectaculos.
Lia Olguța Vasilescu câștigă alegerile cu 57.383 de voturi, adică 45,60%, în timp ce Antonie Solomon obține 51.448 de voturi, reprezentând 40,89%.
Diferența nu este uriașă, dar este suficientă pentru a produce o schimbare majoră.
După opt ani, Antonie Solomon părăsește Primăria Craiova.
Se încheia o epocă.
Și începea alta.
Ce a rămas după 22 de ani
Între 1990 și 2012, Craiova a trecut printr-o transformare pe care nu o poți măsura doar în kilometri de asfalt sau în proiecte administrative.
S-a schimbat orașul, dar s-a schimbat și relația dintre craioveni și Primărie.
În 1990, administrația locală încerca să supraviețuiască într-o Românie care tocmai își schimbase sistemul politic.
În anii ’90, Craiova a traversat tranziția economică și socială.
Vasile Bulucea a adus experiență și continuitate.
După 2004, Antonie Solomon a impus un stil mai vizibil, mai spectaculos și mai orientat către imaginea publică a orașului.
Între cele două perioade, Craiova a început să se transforme.
S-au schimbat străzile.
S-au schimbat cartierele.
S-au schimbat magazinele.
S-au schimbat oamenii.
S-a schimbat chiar și felul în care craiovenii priveau Primăria.
Fiecare primar și-a lăsat amprenta
Privită retrospectiv, perioada 1990–2012 nu poate fi redusă la o listă de nume și mandate.
Fiecare primar a avut propriul său moment.
Constantin Bușoi și Tudor Rădulescu au apărut în administrația de tranziție, când totul trebuia reorganizat.
Dan Nicolae a condus Craiova într-o perioadă în care România își căuta încă echilibrul după prăbușirea vechiului sistem.
Vasile Bulucea a oferit continuitate și experiență administrativă într-un deceniu în care orașul avea nevoie de stabilitate.
Antonie Solomon a accelerat ritmul administrației și a făcut din imaginea orașului o componentă importantă a mandatului său.
Iar în 2012, electoratul a decis că este timpul pentru o nouă schimbare.
Craiova de la începutul drumului
Poate că cel mai important lucru pe care îl arată perioada 1990–2012 este faptul că un oraș nu se schimbă într-o singură zi.
Se schimbă prin mandate.
Prin decizii.
Prin proiecte începute și continuate.
Prin oameni care pleacă și oameni care vin.
Prin alegeri și, mai ales, prin votul cetățenilor.
Craiova anului 2012 era foarte diferită de Craiova anului 1990.
Era mai deschisă, mai conectată la economia privată, mai preocupată de infrastructură și de imaginea sa.
Dar mai ales era pregătită pentru următoarea etapă.
În 2012, când urnele au decis schimbarea, Craiova nu închidea doar un capitol electoral.
Închidea 22 de ani de tranziție administrativă.
De la primele zile tulburi de după Revoluție până la confruntarea electorală care a adus o nouă generație la conducerea orașului, Craiova și-a căutat identitatea, direcția și ritmul.
A fost o perioadă cu administrații bune și administrații contestate, cu proiecte reușite și proiecte discutabile, cu promisiuni, conflicte și schimbări.
Dar a fost, înainte de toate, perioada în care orașul a făcut trecerea de la vechea administrație la administrația modernă.
Iar dacă astăzi privim Craiova ca pe un oraș care are ambiția de a conta în România, trebuie să privim și înapoi.
Pentru că înainte de marile transformări ale anilor care au urmat, au existat două decenii în care orașul a fost reconstruit, pas cu pas, din mers.
1990–2012 nu a fost doar o perioadă politică. A fost perioada în care Craiova a învățat să fie, din nou, stăpână pe propriul destin.
Scris de Cristinel Florin Jianu
Articolul nr. 100 /2026
Curierul de Dolj 