Tezaurul textil din zona Doljului, în special din satul Gogoșu, reprezintă o emblemă a patrimoniului cultural oltenesc.

Piese de rezistență precum ciupagul și marama transcend simpla îmbrăcăminte, funcționând ca un document de identitate vizuală ce reflectă armonia cromatică a zonei și statutul social al femeii.

Ciupagul (cămașa tradițională femeiască) reprezintă piesa de bază a costumului, remarcându-se prin croiala și densitatea decorațiunilor.

Croiul se bazează pe sistemul tripartit specific regiunii: altița (mâneca decorată), încrețul (banda de sub altiță) și râurile (liniile verticale de broderie de pe restul mânecii).


Cromatică și motive: Culorile folosite în cusăturile de la Gogoșu sunt echilibrate, adesea alternând tonuri de roșu, negru, galben sau albastru. Motivele geometrice abstracte (romburi, cruciulițe), stilizările florale și avimorfe sunt cusute meticulos pe pânză de casă sau batist.


Numele de „ciupag” este folosit adesea pentru a desemna cămașa cu o încrețitură bogată la gât.
Munca necesară pentru a aduna și coase pânza manual (tehnica „ciupitului”) oferă piesei o textură tridimensională inconfundabilă.

Cămășile femeiești din vatra satului Gogoșu reușesc să se impună în spațiul cultural prin arniciul folosit în ornamentare piesei. De cele mai multe ori, poalele veneau ca o completare a ciupagului, preluând un motiv din compoziția cămășii.


Pe timpul verii, gogoșencele purtau peste poale câțele (fustele plisate mărunt pe albie/ covată) cu care se înfășoară corpul.


La ceas de sărbătoare, femeile își etalau zăvelcile cu beteală (tel), strălucind în bătaia razelor soarelui, simbol întâlnit atât de des în arta tradițională românească.

Marama din borangic completează portul, fiind acoperământul de cap ce definește femeia căsătorită din mediul rural. Țesută manual din fir de borangic (mătase naturală produsă în gospodărie), marama are o textură fină, translucidă și diafană.

Modelul se caracterizează prin decorul fin realizat la capete și pe margini (alesături), păstrând de obicei aceleași motive geometrice sau florale care fac trimitere directă la modelul regăsit pe ciupag.

Purtarea maramei impunea o etichetă strictă în comunitate. Aceasta era purtată în moduri specifice care indicau vârsta femeii și statutul ei social.

Material documentar realizat de: dr. Liviu Olteanu, muzeograf.

Articolul nr. 84 /2026