Doina românească este o creație lirică, vocală sau instrumentală, reprezentativă pentru patrimoniul cultural imaterial, inclusă în Lista UNESCO din anul 2009.

Liviu Olteanu

Aceasta exprimă direct sentimente profunde de dor, tristețe, dragoste sau înstrăinare, fiind un gen muzical solemn, adesea improvizat și spontan, cântat solo în diverse contexte.

Doina este recunoscută ca o valoare culturală vie, fiind o expresie importantă a identității românești, care se transmite din generație în generație.

Ion Ploscaru (Bisturel)

Doina este întâlnită în toate zonele etnografice ale României.
Aceasta este considerată, pe bună dreptate, „cea mai vie expresie a sufletului românesc” și, implicit, a țăranului român; nu este doar o simplă piesă muzicală, ci o oglindă fidelă a interiorității sale, o manifestare artistică profundă, fiind o „rugăciune nescrisă”, o respirație a sufletului care exprimă emoții profunde. Ea aduce laolaltă bucuria și durerea, reflectând viața simplă, dar intensă a țăranului.
Atunci când vorbim despre Doină, ne raportăm la Dor.


Dorul” este un concept unic și central, deși există termeni precum saudade (portugheză), sehnsucht (germană) sau longing (engleză), dorul românesc are o textură aparte. În filozofia lui Lucian Blaga, dorul este văzut ca o coordonată a sufletului românesc, o punte între lumea concretă și un orizont infinit, spiritual

Material realizat de: dr. Liviu Olteanu, muzeograf.
Foto: Cercetare și documentare teren, comuna Grecești, județul Dolj, 13.04.2025.
Bibliografie selectivă: *, Revista de Folclor, Anul IV, Nr. 3-4, București, 1959, Biblioteca Digitală.

Articolul nr. 57 /2026