Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova sărbătorește 190 de ani de tradiţie şi prestigiu. Conducerea unităţii de învăţământ a pregătit şi în acest o serie de evenimente cu totul şi cu totul aparte, menite să marcheze momentul festiv care a reunit absolvenţi de marcă ai prestigiosului colegiu.

Elevii premianţi şi profesorii de excepţie s-au aflat în centrul atenţiei, fiind şi de această dată răsplătiţi şi încurajaţi să continue să facă performanţă. Emoţiile n-au lipsit nici ele din cadru, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, amintindu-şi cu drag de anii în care a studiat pe băncile acestui colegiu.

  • Festivitatea de aniversare – vineri, 19.05.2023, ora 11.00, în Amfiteatrul colegiului
    • Vor participa: Ambasadorul Chinei, Ministru secretar de stat al Ministerului Educației, Președintele Consiliului Județean Dolj, Primarul municipiului Craiova, directorul Bibliotecii Naționale a României, prorectorul Universității Craiova, Inspectorul școlar general, absolvenți ai colegiului, foști directori, foști profesori, elevi, profesori;
Publicitate