Alexandra Presură, deputat PSD :

„O lege importantă pentru agricultorii români, „Legea Laptelui și a produselor lactate”.

Legea adoptată vine să protejeze crescătorii de animale și creează cadrul juridic ca laptele produs în România să-și recapete locul meritat pe rafturile magazinelor.

Legea Laptelui este o lege corectă și responsabilă, care va proteja cetățenii de marketingul înșelător și va transforma produsele naturale din România într-un adevărat „brand”.

În primul rând, legea stipulează obligații ferme, pentru producători, importatori și comercianți, de inscripționare a unor informații pe etichetele produselor, care să prezinte foarte clar țara de origine, locul de proveniență, calitatea, ingredientele folosite.

În al doilea rând, se instituie obligația ca produsele pe bază de lapte, cu adaosuri, să se comercializeze în spații separate de produsele lactate autentice, astfel încât să nu mai asistăm la practici comerciale înșelătoare.

În fine, nu trebuie omis că se va înființa Observatorul Laptelui, care va monitoriza respectarea legii.

Prin acest vot, noi, parlamentarii PSD, am demonstrat, încă o dată, că suntem angajați să oferim, prin urgentare legislativă, cadrul normativ necesar agricultorilor, oamenilor de afaceri și pentru protejarea și bunăstarea cetățenilor.”