
Ziua de 23 august are o triplă semnificație în istoria celui de-al doilea război mondial. La 23 august 1939, la Moscova s-a semnat Pactul Ribentropp-Molotov, prin care Germania și Uniunea Sovietică împărțeau Europa Răsăriteană în sfere de influență. Totodată acordul economic între cele două state totalitare furniza lui Hitler imense cantități de petrol, grâne etc. În ansamblu, tratatul sovieto-german permitea Germaniei să invadeze Polonia la 1 septembrie 1939, declanșând cea de a doua conflagrație mondială, victoria rapidă a Germaniei în Europa Apuseană în primăvara-vara anului 1940. Pentru România tratatul secret germano-sovietic, capitularea Franței la 22 iunie 1940 a marcat izolarea completă pe plan internațional, țara noastră având vecini cu pretenții revizioniste. În vara anului 1940 România a fost obligată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța, Ungariei, nord-estul Transilvaniei și Bulgariei, Cadrilaterul, teritorii care însumau circa 101 mii km2 , o populație de aproximativ 7,1 milioane locuitori. Anul 1940 a marcat sfârșitul dictaturii regale și înlocuirea acesteia cu cea antonesciană, la 6 septembrie 1940, prin abdicarea lui Carol al II-lea și încoronarea noului monarh, Mihai I. Puterea legislativă, executivă aparținea primului-ministru Ion Antonescu,investit cu puteri depline.
România a devenit aliata Germaniei hitleriste și a intrat în război alături de aceasta pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Uniunea Sovietică, la 22 iunie 1941. Inițial războiul antisovietic a fost sprijinit de regele Mihai I, liderii partidelor și de populație. Antonescu a organizat 3 plebiscite în anii 1941-1943, prin care electoratul a aprobat politica sa. Totuși, pe plan intern au fost restrânse drepturile și libertățile cetățenești. Pierderile militare de pe frontul antisovietic, declanșarea bombardamentelor anglo-americane în 1943, pătrunderea trupelor sovietice pe teritoriul românesc în aprilie 1944 , au generat nemulțumiri la adresa lui Antonescu. La 20 iunie 1944 s-a constituit Blocul Național Democrat, reunind liderii principalelor partide politice: Iuliu Maniu-Partidul Național Țărănesc, Dinu Brătianu-Partidul Național Liberal, Constantin Titel Petrescu-Partidul Social Democrat, Lucrețiu Pătrășcanu-Partidul Comunist Român. Această alianță politică își propunea încetarea războiului antisovietic, revenirea la democrație. Regele Mihai I, unii generali au stabilit contacte cu reprezentanții B.N.D. Puternica ofensivă militară sovietică din iulie-august 1944, spargerea frontului pe linia Iași-Chișinău-Cetate Albă și riscul transformării teritoriului României într-un teatru de operațiuni militare cu distrugeri foarte mari, au determinat principalii actori politici: regele Mihai I, conducătorii B.N.D., o parte din ofițerii superiori, pregătirea actului de la 23 august 1944. Antonescu și membrii guvernului au fost arestați din ordinul regelui Mihai I; s-a constituit guvernul generalui Constantin Sănătescu, sprijinit de miniștrii fără portofoliu, șefii B.N.D.
Pe 24 august 1944, Radio Moscova anunța o lovitură de stat a regelui Mihai I. Dimpotrivă, posturile de radio B.B.C. și New York vorbeau de o lovitură de stat inițiată de comuniști. România a încetat războiul antisovietic și a început operațiunile militare pentru eliberarea Ardealui de Nord. Majoritatea istoricilor apreciează că actul de la 23 august a contribuit la înfrângerea Germaniei cu aproximativ 6 luni mai devreme. Pe plan politic internațional, România s-a aflat în război cu Națiunile Unite, până la semnarea armistițiului cu Uniunea Sovietică, la Moscova la 12 septembrie 1944. Armistițiul impunea țării noastre pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, plasarea nord-estului Transilvaniei sub administrație sovietică, după eliberarea acestuia la 25 octombrie 1944; plata unor despăgubiri către Uniunea Sovietică de circa 300 milioane dolari.
Pe plan politic intern, în prezența ofițerilor sovietici s-a trecut la instalarea cu forța a unor prefecți și primari comuniști, începând cu Craiova. S-au adâncit disensiunile în rândurile B.N.D., guvernele Sănătescu au fost înlocuite cu cele ale generalului Rădescu, în care numărul miniștrilor comuniști a crescut. Pe 24 februarie 1945, în Piața Palatului Regal a avut loc o manifestație organizată de P.C.R.-P.S.D. , alte partidulețe. S-a tras în manifestanți, organizatorii susținând că ordinul a fost dat de ministrul de interne, generalul Rădescu. Sub presiunea sovietică, la 6 martie 1945 s-a constituit guvernul dr. Petru Groza, primul din istoria națională dominat de P.C.R. Șeful guvernului și totodată liderul Frontului Plugarilor s-a bucurat de sprijinul lui Stalin. Într-o primă etapă, guvernul Groza a înfăptuit o reformă agrară, a obținut reinstalarea administrației românești în Transilvania și continuarea războiului antihitlerist în Ungaria, Cehoslovacia și Austria. Sub pretextul înlăturării guvernanților fasciști antonescieni, s-a trecut la arestarea abuzivă a oponenților politici, declanșarea proceselor politice: procesul marii trădări naționale din mai-iulie 1946, prin care Ion Antonescu și alți 5 demnitari au fost condamnați la moarte și executați; procesul fruntașilor Partidului Național Țărănesc, soldat cu închiderea acestora și interzicerea partidului în iunie 1947. Primele alegeri pluripartidiste din 19 noiembrie 1946, organizate după model stalinist, au fost câștigate de Blocul Partidelor Democratice, alianță dominată de P.C.R. și cuprinzând formațiuni politice desprinse din cele tradiționale: P.N.T.-Anton Alexandrescu și P.N.L.-Gheorghe Tătărescu .
Delegația română, condusă de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, la conferința de la Paris din 1947, nu a obținut recunoașterea României ca stat cobeligerant la înfrângerea Germaniei, însă a confirmat apartenența Transilvaniei la statul român, plata despăgubirilor de război de către țara noastră. Aceste prevederi ale tratatului din 1947 veneau în contradicție cu rolul actului de la 23 august 1944 de scurtare a războiului mondial, recunoscut de statul sovietic prin acordarea celei mai înalte distincții sovietice Ordinul Victoria, regelui Mihai I. Această medalie nu a împiedicat guvernul Groza să restrângă atribuțiile monarhului român, desființând Senatul și introducând metoda eludării , apoi desființării contrasemnării actelor guvernamentale de către rege. Miniștrii au fost înlocuiți de primul – ministru Groza, elocvent fiind promovarea Anei Pauker ( ,,Stalin în fustă,,), ca ministru de externe. Regele Mihai I a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947 și proclamată Republica Populară Română, urmată de adoptarea primei constituții de sorginte sovietică, la 13 aprilie 1948.
Armata română a fost ,,defascizată,, , majoritatea generalilor trecuți în rezervă, mulți dintre ei, ca și numeroși lideri politici au fost arestați, judecați și condamnați la ani grei de detenție. Aceste măsuri politice, economice, culturale, militare erau de origine sovietică. Amintim: naționalizarea principalelor mijloace de producție (deposedarea proprietarilor de drept de fabrici , uzine, bănci etc), cooperativizarea agriculturii, începerea construirii canalului Dunăre-Marea Neagră, dizolvarea treptată a partidelor politice.
Liderul comunist Gheorghe Gheorghiu –Dej, după lungi tratative cu Nikita Hrusciov, conducătorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a obținut și realizat retragerea trupelor sovietice din România în 1958, însă a continuat modelul politic stalinist până în aprilie 1964.
La 23 august 1944, Parisul era eliberat de sub ocupația germană, Franța își relua cursul democrației și obținea statutul ,, de cei 4 mari,, alături.. de Uniunea Sovietică, S.UA., Marea Britanie, care au dictat tratele de pace cu sateliții Germaniei Hitleriste: Italia, România, Finlanda, Bulgaria .
În urma actului de la 23 august 1944, România și–a păstrat granițele stabilite în vara lui 1940, spre deosebire de Polonia, dar începea procesul de comunizare alături de celelalte state est-europene: Bulgaria, Iugoslavia, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Albania, Germania răsăriteană.
Autor: Tănasie Constantin-Lucian
Articolul nr. 127 /2026
