
Astăzi, la Bruxelles, s-a făcut un pas decisiv pentru conectivitatea Europei de Sud-Est: România, Grecia și Bulgaria au semnat acordul de cooperare pentru realizarea unei axe rutiere și feroviare care va lega Marea Neagră de Marea Mediterană. Documentul a fost parafat de comisarul european pentru transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, și de reprezentanții celor trei state, printre care Ionuț Cristian Săvoiu (PSD), secretar de stat în Ministerul Transporturilor din România.
Proiectul, evaluat la 6 miliarde de euro, prevede construcția unei autostrăzi moderne care va conecta municipiul Constanța de orașul grecesc Kavala, traversând Bulgaria. În paralel, se va dezvolta o infrastructură feroviară de mare viteză, precum și noi poduri peste Dunăre, pentru a asigura o mobilitate rapidă și sigură.
Această inițiativă nu este doar un proiect de infrastructură, ci o strategie de dezvoltare regională care va transforma România într-un nod logistic major între Balcani și Europa Centrală. Autostrada ar urma să fie finalizată în cinci ani, iar lucrările vor începe imediat, conform planului prezentat la Bruxelles.
„Este o axă-reper pentru întreaga Europă, pentru securitatea, dezvoltarea și circulația tuturor cetățenilor”, a declarat comisarul european Apostolos Tzitzikostas. Prin acest acord, România își consolidează poziția strategică și deschide noi oportunități economice și turistice.
Articolul nr. 140 /2025
