Vă invităm la Craiova SportFest – BeActive!, eveniment ce aduce sportul și mișcarea mai aproape de comunitatea noastră!✨

⚽🤸‍♀️ Copiii se pot bucura de competiții, demonstrații și ateliere sportive interactive, gândite pentru a le dezvolta spiritul de echipă și dragostea pentru mișcare.

👨‍👩‍👧‍👦 Părinții sunt așteptați la ateliere special dedicate lor, unde vor descoperi informații utile și inspirație pentru un stil de viață activ și sănătos.

Astfel, Serviciul Public Management Spitale și Cabinete medicale – CRAIOVA va susține între orele 10.00-11.00 cursul cu tema „Sportul și alimentația sănătoasă”, atelier pentru părinți, în care vom vorbi despre obezitatea la copii și adulți – și de ce este o problemă de sănătate publică, despre principii corecte de alimentație, capcanele alimentației procesate și sedentarismului, unde se ascunde zahărul, diferența dintre grăsimi bune și rele, alternative sănătoase.

Stă în puterea noastră să le oferim copiilor noștri șansa la un viitor plin de energie și sănătate!

Între orele 11.00-12.00 Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj va prezenta „Aspecte privind siguranța digitală, rutieră și consumul de substanțe psihoactive”, atelier în cadrul căruia se vor dicuta următoarele:

Aspecte privind siguranța digitală:

1. Informarea părinților cu privire la riscurile asociate utilizării necontrolate a internetului de către copii și la soluțiile tehnice care pot fi folosite pentru creșterea gradului de protecție a acestora.

2. Sprijinirea părinților în dezvoltarea de abilități digitale necesare pentru a contribui la crearea unui mediu digital mai sigur pentru copii.

Pe linie de educație rutieră:

1. Discuții axate pe responsabilizarea tuturor participanților la traficul rutier și formarea unui comportament prudent și civilizat;

2. Importanța folosirii echipamentelor de protecție atunci când tinerii și adolescenții folosesc ”vehicule pe două roți”;

3. Conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație;

Pe linie de substanțe psihoactive:

1. Creșterea gradului de informare, conştientizarea şi sensibilizarea atât a tinerilor cât și a adulților cu privire la riscurile asociate consumului și traficului ilicit de substanțe interzise.

2. Prezentarea cadrului legal care incriminează acest segment de criminalitate.

Crucea Roșie – Filiala Dolj va organiza între orele12.00-13.00 un „Curs de prim ajutor”, în care se vor aborda situații precum:

– resuscitarea cardio-pulmonară

– leșinul

– dezobstruscția de cale aeriană.

Vă puteți înscrie la unul din aceste ateliere accesând următorul link:

https://forms.gle/9n6iuDNurym6UJyQ6

Vino împreună cu familia ta și bucură-te de o zi plină de energie, sport și voie bună! 💚

Formular participare la activitatiile de initiere.

https://forms.gle/C1ooHW7SBNxyUj3r9

𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂 𝑺𝒑𝒐𝒓𝒕𝑭𝑬𝑺𝑻 – 𝑩𝒆𝑨𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆

27 𝒔𝒆𝒑𝒕𝒆𝒎𝒃𝒓𝒊𝒆 2025 – 10 – 14

𝑺𝒕𝒂𝒅𝒊𝒐𝒏𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝑨𝒕𝒍𝒆𝒕𝒊𝒔𝒎 𝑵𝒊𝒄𝒐𝒍𝒂𝒆 𝑴𝒂̆𝒓𝒂̆𝒔̦𝒆𝒔𝒄𝒖 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

PROGRAM

9,50 – 10,00 𝑷𝑹𝑶𝑴𝑬𝑵𝑨𝑫𝑨 𝑰𝑵𝑰𝑴𝑰𝑰 – 𝑹𝒐𝒕𝒂𝒓𝒚 𝑪𝒍𝒖𝒃 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂 𝒛𝒐𝒏𝒂 1

10,00 – 11,30 𝑨𝑻𝑳𝑬𝑻𝑰𝑺𝑴 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 1 𝑳𝑷𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

10,00 – 11,00 𝑷𝑨𝑹𝑬𝑵𝑻𝑰𝑵𝑮 𝑺𝑷𝑶𝑹𝑻𝑰𝑽 𝒛𝒐𝒏𝒂 17 𝑺𝑷𝑴𝑺𝑪𝑴 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

10,00 – 11,30 𝑩𝑨𝑫𝑴𝑰𝑵𝑻𝑶𝑵 – 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 11

10,00 – 11,00 𝑩𝑨𝑺𝑪𝑯𝑬𝑻 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 19 𝑪𝒍𝒖𝒃 𝑺𝒑𝒐𝒓𝒕𝒊𝒗

10,00 – 13,30 𝑭𝑶𝑻𝑩𝑨𝑳 – 𝒕𝒖𝒓𝒏𝒆𝒖 𝒛𝒐𝒏𝒂 20 𝑪𝑺𝑱𝑼 𝑺̦𝒕𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒂 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺 𝑨𝒕𝒍𝒂𝒔 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺 𝑨𝒄𝒂𝒅𝒆𝒎𝒊𝒄 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

10,00 – 13,00 𝑯𝑨𝑵𝑫𝑩𝑨𝑳 – 𝑭𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗𝒂𝒍 𝒎𝒊𝒏𝒊𝒉𝒂𝒏𝒅𝒃𝒂𝒍 𝒛𝒐𝒏𝒂 8 𝑨𝑱𝑯 𝑫𝒐𝒍𝒋, 𝑺𝑪𝑴 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑯𝑪𝑴 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺 𝑬𝒏𝒋𝒐𝒚 𝑺𝒑𝒐𝒓𝒕 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺𝑴 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒆𝒔𝒖𝒍 𝑩𝒂̆𝒊𝒍𝒆𝒔̦𝒕𝒊, 𝑨𝑺 𝑶𝒍𝒊𝒎𝒑𝒊𝒂 𝑳𝒆𝒖, 𝑪𝑺𝑺 𝑪𝒂𝒓𝒂𝒄𝒂𝒍, 𝑪𝑺𝑺 𝑫𝒓.𝑻𝒓.𝑺𝒆𝒗𝒆𝒓𝒊𝒏

10,00 – 11,00 𝑺𝑷𝑬𝑪𝑰𝑨𝑳 𝑶𝑳𝒀𝑴𝑷𝑰𝑪𝑺 𝒛𝒐𝒏𝒂 10 𝑭𝑬𝑭𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

10,00 – 12,00 𝑶𝑰𝑵𝑨̆ – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 12 𝑪𝑺 𝑯𝒐𝒊𝒏𝒂 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑨𝑺 𝑶𝒍𝒊𝒎𝒑𝒊𝒂 𝑳𝒆𝒖

10,00 – 12,00 𝑺̦𝑨𝑯 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 16 𝑪𝑺 𝑻𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊𝒊 𝑴𝒂𝒆𝒔̦𝒕𝒓𝒊𝒊 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

10,00 – 13,00 𝑬𝑺𝑪𝑨𝑳𝑨𝑫𝑨̆ – 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 14 𝑪𝒍𝒊𝒎𝒃𝒊𝒏𝒈 𝑨𝒌𝒂𝒅𝒆𝒎𝒐𝒔 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

10,00 – 13,00 𝑪𝑰𝑪𝑳𝑰𝑺𝑴, 𝑪𝑨𝑹𝑻𝑼𝑹𝑰 – 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕̦𝒊 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 15

10,00 – 11,00 𝑽𝑶𝑳𝑬𝑰 – 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 13

11,00 – 12,00 𝑩𝑨𝑺𝑪𝑯𝑬𝑻 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 19 𝑪𝒍𝒖𝒃 𝑺𝒑𝒐𝒓𝒕𝒊𝒗

11,00 – 11,30 𝑮𝑰𝑴𝑵𝑨𝑺𝑻𝑰𝑪𝑨̆ 𝑨𝑬𝑹𝑶𝑩𝑰𝑪𝑨̆ – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 4 𝑳𝑷𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,00 – 12,00 𝑱𝑶𝑪𝑼𝑹𝑰 𝑫𝑬 𝑴𝑰𝑺̦𝑪𝑨𝑹𝑬 𝒛𝒐𝒏𝒂 10 𝑭𝑬𝑭𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,00 – 12,00 𝑷𝑨𝑹𝑬𝑵𝑻𝑰𝑵𝑮 𝑺𝑷𝑶𝑹𝑻𝑰𝑽 𝒛𝒐𝒏𝒂 17 𝑰𝒏𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝑱𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒆𝒂𝒏 𝒅𝒆 𝑷𝒐𝒍𝒊𝒕̦𝒊𝒆 𝑫𝒐𝒍𝒋 – 𝑺𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝑺̦𝒄𝒐𝒍𝒂𝒓𝒂̆

11,00 – 12,30 𝑽𝑶𝑳𝑬𝑰 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 13 𝑪𝑵 𝑵.𝑻𝒊𝒕𝒖𝒍𝒆𝒔𝒄𝒖 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,00 – 12,30 𝑻𝑬𝑵𝑰𝑺 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 18 𝑪𝑺 𝑨𝒕𝒍𝒂𝒔 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,30 – 13,00 𝑩𝑨𝑫𝑴𝑰𝑵𝑻𝑶𝑵 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 11 𝑳𝑷𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,30 – 12,00 𝑫𝑨𝑵𝑺 𝑺𝑷𝑶𝑹𝑻𝑰𝑽 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/ 𝒂𝒏𝒊𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 4 𝑪𝑫𝑺 𝑲𝒂𝒕𝒂𝒎𝒊𝒔 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,30 – 12,30 𝑲𝑬𝑴𝑷𝑶 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 5 𝑺𝑪𝑴 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,30 – 13,00 𝑱𝑼𝑫𝑶 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 6 𝑳𝑷𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂/𝑷𝒂𝒍𝒂𝒕𝒖𝒍 𝑪𝒐𝒑𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,30 – 13,00 𝑺𝑪𝑹𝑰𝑴𝑨̆ – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 2 𝑳𝑷𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂/𝑪𝑺𝑴 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂/𝑪𝑺𝑼 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

11,30 – 13,00 𝑲𝑨𝑹𝑨𝑻𝑬 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 7 𝑳𝑷𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

12,00 – 13,00 𝑩𝑨𝑺𝑪𝑯𝑬𝑻 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 19 𝑪𝒍𝒖𝒃 𝑺𝒑𝒐𝒓𝒕𝒊𝒗

12,00 – 12,30 𝑩𝑹𝑬𝑨𝑲 𝑫𝑨𝑵𝑪𝑬 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒂𝒏𝒊𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 4 𝑭𝒓𝒆𝒔𝒉 𝑩𝑩𝒐𝒚 𝑩𝒓𝒆𝒂𝒌 𝑫𝒂𝒏𝒄𝒆 𝑪-𝒗𝒂

12,00 – 14,00 𝑮𝑰𝑴𝑵𝑨𝑺𝑻𝑰𝑪𝑨̆ – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 /𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 3 𝑨𝑺 𝑹𝒂̂𝒏𝒅𝒖𝒏𝒊𝒄𝒂 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

12,00 – 14,00 𝑹𝑼𝑮𝑩𝒀 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 12 𝑨𝑪𝑺 𝑹𝒖𝒈𝒃𝒚 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

12,00 – 14,00 𝑺̦𝑨𝑯 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 16 𝑪𝑺𝑴 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

12,00 – 13,00 𝑷𝑨𝑹𝑬𝑵𝑻𝑰𝑵𝑮 𝑺𝑷𝑶𝑹𝑻𝑰𝑽 𝒛𝒐𝒏𝒂 17 𝑪𝒓𝒖𝒄𝒆𝒂 𝑹𝒐𝒔̦𝒊𝒆 𝑭𝒊𝒍𝒊𝒂𝒍𝒂 𝑫𝒐𝒍𝒋

12,30 – 13,00 𝑫𝑨𝑵𝑺 𝑴𝑶𝑫𝑬𝑹𝑵 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒂𝒏𝒊𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 4 𝑷𝒂𝒍𝒂𝒕𝒖𝒍 𝑪𝒐𝒑𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

12,30 – 13,30 𝑲𝑨𝑹𝑨𝑻𝑬 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 5 𝑷𝒂𝒍𝒂𝒕𝒖𝒍 𝑪𝒐𝒑𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

12,30 – 14,00 𝑽𝑶𝑳𝑬𝑰 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 13 𝑪𝑺 𝑽𝒐𝒍𝒆𝒊 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

12,30 – 14,00 𝑻𝑬𝑵𝑰𝑺 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 18 𝑻𝑪 𝑰𝒏𝒈𝒓𝒊𝒅 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

13,00 – 14,00 𝑩𝑨𝑫𝑴𝑰𝑵𝑻𝑶𝑵 – 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 11

13,00 – 14,00 𝑩𝑨𝑺𝑪𝑯𝑬𝑻 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 19 𝑪𝒍𝒖𝒃 𝑺𝒑𝒐𝒓𝒕𝒊𝒗

13,00 – 14,00 𝑨𝑹𝑻𝑬 𝑴𝑨𝑹𝑻̦𝑰𝑨𝑳𝑬 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 5 𝑪𝑺 𝑾𝒖 𝑸𝒖𝒂𝒏 𝑳𝒊 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

13,00 – 14,00 𝑳𝑼𝑷𝑻𝑬 – 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆/𝒄𝒖𝒓𝒔 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒛𝒐𝒏𝒂 9 𝑳𝑷𝑺 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺𝑴 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂, 𝑪𝑺𝑼 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂

Articolul nr. 109 / 2025