Istoria Romei a început în anul 753 î. Hr, pe colina Palatin, în  apropierea  râului Tibru, din Peninsula Italică. Mica așezare de păstori a devenit treptat, prin cuceriri, civilizație,  cultură, cel mai mare, puternic și întins stat din Antichitate.

Statul roman a avut mai multe forme de conducere: unipersonală, monarhică, Regalitatea (753-509 I.Hr.) și  ,,Imperiul,, dar și  una colectivă  ,,Republica,, (509 -27 I.Hr.)

În această perioadă de peste un mileniu, romanii au fost politeiști, preluând zeitățile grecești, dar și toleranți cu divinitățile  popoarelor cucerite.

Octavianus, întemeietorul  Principatului  (27 Î. Hr.-14 d .Hr.), prima  etapă a imperilui a impus cultul augustalilor sau al împăratului. Potrivit  tradiției  creștine, în cel de-al 31-lea an de conducere a lui Augustus, s-a născut la Nazaret, în provincia romană Iudeea, Cristos (Hristos), cel care a propovăduit  monoteismul religios, prin credința într-un singur zeu-Dumnezeu.

Creștinii nu au acceptat cultul imperial și, din această cauză, au fost persecutați, omorâți. S-au remarcat ca adversari și persecutori ai creștinismului, impărați ca Nero, Traian, Comodius, Dioclețian etc.

Atacurile popoarelor migratoare, sclavajul, ruinarea finanțelor au slăbit Imperiul Roman. La  această  criză  economică,  în secolul al III-lea  s-a adăugat una politică-revoltele militarilor, care detronau și proclamau  impărați, pe generalii comandanți.

Împăratul  Dioclețian ( 284-305) a introdus tetrarhia, o conducere a 4 împărați, în care cei 2 augusti aveau rolul principal, iar cei 2 cezari îndeplineau funcții  secundare. Tot Dioclețian a îmbrăcat  conducerea imperială cu haine orientale, sub forma  Dominatului, împăratul fiind proclamat  domn și zeu. La moartea  sa,  au început  luptele  pentru  moștenirea  tronului  imperial. Bătălia  finală s-a dat între cei 2 augusti, Constantin și  Maxentius. Ultima luptă a avut loc la Podul  Vulturului, la 21 Mai 306; victoria a revenit  lui Constantin care a rămas singurul  împărat. Potrivit  tradiței  religioase  creștine,  succesul lui Constantin s-a datorat  faptului  că acesta  a ordonat  soldaților  săi  să  pună  semnul  crucii  pe scuturile lor de apărare. Acest lucru s-ar fi datorat mamei  sale Elena, ori  visului  pe care Constantin l-a  avut.

Rămas  singur  conducător al  Imperiului Roman, Constantin (306-337), s-a remarcat prin mai multe acte politice și  militare:

  1. În anul 313 d.Hr., a  adoptat ,,Edictul,, din  Milano, prin care creștinismul  a fost recunoscut  oficial  ca făcând parte din Panteonul religios roman;
  2. În anul 325 d.Hr. în prezența sa, a  avut  loc ,, Conciliul,,  de la Niceea, azi în Turcia, prin care  s-au pus bazele  organizării  și dogmei  religiei  creștine. Probabil, deja, Constantin abandonase vechile rituri și trecuse la  noua  credință.
  3. În anul 328 d.Hr. , a construit  la  Sucidava ( azi  satul  Celei, orașul  Corabia,  județul Olt), un  nou pod, de lemn, peste Dunăre. Constantin a reocupat zonele de câmpie din stânga fluviului. Pentru a apăra  regiunea  nou  anexată și a  împiedica  trecerea  migratorilor  în  dreapta Dunării, a ridicat un val de apărare  din  pământ, cunoscut sub denumirea de  ,,Brazda  lui  Novac ,,. Această fortificație  pornea  de  la Drobeta , trecea  pe la  sud  de  Craiova  și  ajungea  la  Pietroasele, în județul Buzău. În  prezent, unul  dintre marile  cartiere ale Craiovei poartă denumirea de  ,,Brazda lui Novac,, ;
  4. La 11 mai  330, împăratul  Constantin  cel  Mare a inaugurat  pe locul vechii  colonii  grecești Byzantion, noua  capitală  a  Imperiului  Roman, Constantinopol, purtând oficial numele de Noua Romă.

 Creștinismul, initial religia celor săraci și a femeilor, a devenit  predominant în  statul  roman, contribuind la slăbirea acestuia. Elena, mama împăratului  Constantin, a  ridicat  primele mănăstiri  pe  care le-a înzestrat  cu mari  proprietăți  agrare .

      În  anul 391,  împăratul  Teodosius I (379-395)  a declarat  creștinismul ca fiind singura religie a statului roman și a interzis  celelalte culte, declarate păgâne. În 395, același  împărat Teodosius I a divizat  Imperiul  Roman în  Imperiul  Roman de Apus, cu capitala la  Roma și Imperiul  Roman de Răsărit cu  capitala  la  Constantinopol.

Domniile împărațiilor Constantin cel Mare și Teodosius I au făcut  din creștinism fundamentul  unei  noi  civilizații, cea  medievală.

Sub  atacurile  migratorilor germanici, huni, Imperiul  Roman  de  Apus a fost  cucerit de regale vizigoților, Odoacru, în  anul 476.

În  această  perioadă, au început să  apară diferențe  de dogmă, organizare religioasă între conducătorii (patriarhii) Bisericii creștine de la Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim. Cuceririle arabe  au dus la pierderea influenței patriarhilor din Orient (Alexandria, Antiohia, Ierusalim). Treptat disputa  între cel proclamat Papă, conducătorul  eclesiastic de la Roma și Patriarhul ecumenic  de  la Constantinopole  va îmbrăca  forme antagonice. În  anul 1054 a avut loc Marea schismă  a  Bisericii  creștine,  aceasta  divizându-se  în Biserica Apostolică Catolică, în apusul Europei și Biserica Ortodoxă, în răsăritul continentului. Astfel Europa creștină a fost divizată, cele două biserici  proclamând-o  pe celealaltă  eretică, adică abătută de la dreapta  credință.

            Conciliile ținute după anul 325 au hotărât sanctificarea împăratului Constantin și a mamei sale, Elena, stabilindu-se ca hramul sărbătorii să fie în ziua de 21 Mai. Această trecere în rândul ,,Apostolilor,, reprezenta mulțumirea duhovnicească pentru  sprijinul  acordat  religiei  și Bisericii creștine.             Ca o  ironie a istoriei, în ziua  de 21 mai  1453, sultanul turc Mehmed  al II-lea ( 1451-1483) a cucerit Constantinopolul, punând capăt  unei istorii și tradiții  romane bimilenare.

Scris de Tănasie  Constantin  Lucian

Articolul nr. 53 / 2025