
Universitatea Craiova a decis să se despartă de antrenorul Eugen Neagoe, după meciul terminat la egalitate, scor 0-0, cu Oțelul Galați.
Patronul Mihai Rotaru a fost nemulțumit de jocul echipei, în ciuda faptului că oltenii au patru puncte după două etape.
„Nu există niciun motiv pentru decizia asta. Conducerea nu mi-a reproșat nimic, dar atunci când patronul îți spune că vrea o schimbare ce poți să mai faci sau să mai spui?! Am avut o discuție, am vorbit despre lucruri, despre ghinionul pe care l-am avut și ne-am despărțit amiabil. Nu sunt genul de antrenor să mă leg de garduri, să mă leg de porți doar ca să nu plece. Asta e, mergem mai departe”, a declarat Eugen Neagoe
99% sanse să îi ia locul lui Neagoe este Marius Șumudică, liber de contract după despărțirea de Al Raed, din Arabia Saudită.
Patronul Universitatii Craiova a declarat, in urma cu doua saptamani, ca si-l doreste pe Marius Sumudica la Craiova. Fanii echipei oltene si-au exprimat aceeasi dorinta invadand cu, comentarii postarile clubului de pe facebook, in urma meciului de aseara.
